OUG nr. 58/2010: noile modificări ale Codului Fiscal, începând cu 1 iulie 2010


În M.Of. nr. 431 din data de 28 iunie 2010 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, care cuprinde şi măsura majorării taxei pe valoare adăugată de la 19% la 24%.

Proiectul de OUG a fost lansat spre dezbatere publică de către Ministerul Finanţelor Publice în data de  18 iunie 2010, în scopul creşterii veniturilor bugetare, al căror nivel a fost profund afectat de criza economică şi financiară, şi pentru realizarea unui echilibru între nivelul veniturilor şi al cheltuielilor, corelat cu obiectivele macroeconomice.

Majorarea TVA la 24%

OUG cuprinde şi o măsură de ultimă oră luată de Executiv care prevede majorarea taxei pe valoare adăugată (TVA) de la 19% la 24%, modificându-se astfel alin. (1) al art. 140 din Codul fiscal, după cum urmează: „(1) Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse”.
Venituri obţinute din activităţi independente

O altă noutate constă în aplicarea cotei de impozit pe venit de 16 % asupra „oricăror venituri de natură profesională, altele decât cele salariale”.
De asemenea, OUG prevede că şi asupra acestor venituri „se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj”.

Baza de calcul la care se aplică aceste contribuţii este limitată la 5 salarii medii brute pe economie la nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale. Obligaţia declarării, calculului, reţinerii şi plăţii acestor contribuţii revine plătitorului de venit, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Impozitul pe profit

Pierderile realizate printr-un sediu permanent din străinătate sunt recuperabile doar din veniturile obţinute din străinătate, separat, pe fiecare sursă de venit.

Proiectul de OUG prevede menţinerea prevederilor legate de recuperarea diferită a pierderilor externe doar pentru sediile permanente situate în alte state decât state membre ale Uniunii Europene/ Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau sunt situate într-un stat cu care România nu are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri.

Astfel, orice pierdere realizată printr-un sediu permanent, este deductibilă doar din veniturile obţinute de sediul permanent respectiv. În acest caz, pierderile realizate printr-un sediu permanent se deduc numai din aceste venituri, separat, pe fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se reportează şi se recuperează în următorii 5 ani fiscali consecutivi.

Impozitul pe dividende

Ordonanţa modifică şi art. 36 din Codul fiscal, stabilind că o persoană juridică română care distribuie/plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat.
Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut distribuit/plătit unei persoane juridice române.  Această cotă de impozit pe dividende se aplică şi asupra sumelor distribuite/plătite fondurilor deschise de investiţii, încadrate astfel, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital.

Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se distribuie/plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.

Fac excepţie de la prevederile art. 36 dividendele plătite de o persoană juridică română:
a) unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul dividendelor deţine, la data plăţii dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de 2 ani împliniţi până la data plăţii acestora inclusiv;
b) fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii administrate privat;
c) organelor administraţiei publice care exercită, prin lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la acele persoane juridice române.

Impozitul pe venit
Proiectul propune:
• recalificarea oricărei activităţi care îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată activitate dependentă, aplicând principiul prevalenţei economicului asupra juridicului;
stabilirea unui plafon minim pentru venitul net anual dintr-o activitate independentă determinat pe bază de norme de venit la nivel de un salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii normei de venit, înmulţit cu 12 – reglementarea se va aplica de la 1 iulie 2010 (în prezent nu există niciun astfel de plafon);
modificarea cotelor de cheltuială forfetară acordată la calculul venitului net anual din drepturi de proprietate intelectuală în sensul diminuării acesteia de la 40% la 20%, iar în cazul veniturilor de această natură provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală de la 50% la 25%, modificarea urmând a se aplica de la 1 iulie 2010;

• includerea în veniturile salariale a următoarelor sume (neimpozitate în prezent) acordate angajaţilor:
contravaloarea tichetelor cadou acordate potrivit legii (reglementarea se va aplica începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010);
contravaloarea tichetelor de creşă acordate conform legii;
– contravaloarea tichetelor de vacanţă acordate conform legii;
– contravaloarea tichetelor de masă acordate potrivit legii
.

• de asemenea, includerea în veniturile salariale şi impozitarea plăţilor compensatorii, acordate potrivit legii;

• impozitarea veniturilor obţinute de către persoanele fizice rezidente sub forma dobânzilor la depozitele la vedere/conturile curente şi la depozitele clienţilor constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu cota de 16%, indiferent de data constituirii raportului juridic;
• impozitarea veniturilor obţinute de către persoanele fizice rezidente sub forma dobânzilor pentru depozite la termen, şi/sau instrumente de economisire, cu cota de 16%, indiferent de data constituirii raportului juridic;
unificarea cotei de impunere a veniturilor obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise la 16%, indiferent de perioada de deţinere a titlurilor şi reportarea pierderii nete anuale în următorii 7 ani fiscali consecutivi;
• stabilirea şi efectuarea de către contribuabili, în cursul anului fiscal, a plăţilor anticipate la sfârşitul fiecărui trimestru, în contul impozitului anual datorat;

la calculul câştigului net şi a impozitului aferent în cazul transferului titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, pentru anul 2010, se aplică următoarele reguli:
pentru perioada 1 ianuarie 2010 – 30 iunie 2010 se determină câştigul net/pierderea netă aferent/aferentă acestei perioade în funcţie de perioada de deţinere şi se asimilează câştigului net anual /pierderii nete anuale. Impozitul se determină prin aplicarea cotelor de impunere de 1% şi respectiv 16% la câştigul net aferent perioadei, asimilat câştigului net anual. Pierderea netă aferentă perioadei 1 ianuarie 2010 – 30 iunie 2010 asimilată pierderii nete anuale se compensează cu câştigul net asimilat câştigului net anual aferent perioadei 1 iulie 2010 – 31 decembrie 2010. Dacă în urma compensării rezultă pierdere, aceasta se reportează numai asupra câştigului net anual impozabil aferent anului 2011;
pentru perioada 1 iulie 2010 – 31 decembrie 2010 regulile privind impunerea câştigului din transferului titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise se aplică prin asimilare perioadei respective cu anul fiscal;

• modificarea cotei de impunere anticipată a câştigurilor din operaţiuni de vânzare cumpărare valută la termen pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen de la 1% la 16% pentru persoane fizice rezidente;
unificarea cotei de impunere pentru câştigurile din jocuri de noroc la 25% (în prezent, veniturile din jocuri se impun cu o cotă de 20% şi respectiv 25%, aplicate asupra venitului net mai mic, respectiv mai mare, de 10 000 lei.);
• abrogarea prevederilor articolului 14, alineatul (3) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la opţiunea acordată sportivului profesionist, care a încheiat cu o structură sportivă o convenţie civilă, de a i se asigura, la cerere, participarea şi plata contribuţiei la un sistem de pensii, public şi/sau privat, în condiţiile legii.

Impozitul pe veniturile nerezidenţilor
În ceea ce priveşte impozitul pe veniturile nerezidenţilor, proiectul de OUG reglementează:
• impozitarea veniturilor obţinute din dobânzi la depozitele la vedere/conturi curente deţinute de persoane nerezidente, a dobânzilor la depozitele la termen şi/sau instrumente de economisire a persoanelor fizice nerezidente, precum şi a veniturilor obţinute de nerezidenţi din România din transferul instrumentelor financiare derivate (în prezent, acestea sunt scutite de impozit);
unificarea cotei de impunere a veniturilor obţinute din transferul titlurilor de valoare altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cadrul societăţilor închise la 16%;
• se va acorda credit fiscal numai persoanelor fizice şi juridice rezidente care obţin venituri din state cu care România are încheiate Convenţii de evitare a dublei impuneri;
majorarea cotei de impunere a venitului obţinut din jocuri de noroc de la 20% la 25% pentru persoane nerezidente.

Impozite şi taxe locale
Pentru creşterea veniturilor bugetelor locale până la sfârşitul anului 2010, în contextul economic şi financiar actual, se propune instituirea unei taxe de solidaritate, prin completarea art. 283 din Codul fiscal cu două noi alineate, alin. (4) şi (5), reprezentând:
a) 50% din impozitul datorat în anul 2010 pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
b) 100% din impozitul datorat în anul 2010 pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
c) 200% din impozitul datorat în anul 2010
pentru cea de-a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă:
a) se abrogă prevederile privind scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii stabilite potrivit art. 3 alin. (3) şi (4) din OUG nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009. Prevederile privind scutirea de la plata contribuţiilor sociale obligatorii stabilite potrivit art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 rămân în vigoare;

b) se abrogă prevederile privind scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii stabilite potrivit art. 8 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile privind scutirea de la plata contribuţiilor sociale obligatorii stabilite potrivit art. 8 din Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, rămân în vigoare.
Noile prevederi intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2010.
În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor elabora de către Ministerul Finanţelor Publice normele metodologice de aplicare a OUG nr. 58/2010, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin OUG nr. 58/2010, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, dându-se textelor o nouă numerotare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s